fuior [At: PRAVILA (1640), ap. TDRG. / P: fu-ior / Pl: ~oare / E: ml *folliolus] 1 sn Mănunchi de cânepă, de in, melițat și periat, gata de tors. 2 sn (Pex) Mănunchi de borangic sau de lână. 3 sn (Pop; îe) A da pânza pe ~oare A se înșela într-o tranzacție. 4 sn (Pop; îe) A ține ~ cu cineva A nu se lăsa intimidat de cineva. 5 sn (Pop; îe) A-și lua (ale) trei ~oare A pleca repede de undeva Si: a fugi, (fam) a o șterge. 6 sn (Îae) A-și lua catrafusele. 7 sn (Îvp; îs) ~ul popii Fuiorul (1) care se dădea preotului, la țară, ca dar peste taxa obișnuită, când acesta umbla cu Iordanul. 8 sn (Îlav) Ca ~ul popii Ca o obligație de la care nu te poți sustrage. 9 sn (Pop; îe) A fi pe deasupra ca ~ul popii A fi mai mult decât se cuvine. 10 sn (Îae) A avea noi necazuri, pe lângă cele vechi. 11 sn (Pop; îe) A umbla ca ~ul popii A umbla de colo-colo, fără astâmpăr. 12 sn (Îae) A umbla fără rost. 13 av (Pop) Mult. 14 sn Pânză de cânepă sau de in. 15 sn Feștilă făcută din fire de fuior sau de bumbac. 16 sn (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata).

fuior n. 1. mănunchiu de fire de cânepă sau de in; 2. fig. fir: fuiorul dragostei; fuiorul popii, aluziune la fuiorul de cânepă sau de in ce femeile dela țară dedeau popii în ajunul bobotezei: asta-i pe d’asupra ca fuiorul popii. [Vechiu-rom. folior lat. *FOLLIOLUS, săculeț].