fercheteu sn [At: KLEIN, D. 128 / V: ~cătău, ~rghe~, ~chiedeu, ~edeu / Pl: ~ee / E: mg feregetyõ (fõrgetyû)] (Reg) 1 Resteu. 2 Perinoc. 3 (îf ferchedeu) Vârtej.

ferchetéŭ și -déŭ n., pl. eĭe (ung. fergetyö și förgetyü, roată cu dințĭ la moară, foraĭbăr, forditó și forgató, învîrtitor, d. fordítni și forgatni, a învîrti. V. fîrgăŭ. Cp. cu vîrtelniță). Trans. Vîrteju caruluĭ. (V. feleherț). – În Bucov. ferdidéŭ, perdidéŭ și berdedéŭ, în Mold. berghedăŭ, birghidăŭ și brighidăŭ, pl. ăĭe, jintălăŭ, mîtcă, un băț (c’o rotiță la un capăt) cu care se bate în budacă laptele închegat ca să se strîngă cașu saŭ în putineĭ ca să se aleagă untu (V. braĭ și cîrjă). Micĭog de prins racĭ. V. drugă, tăujar, zăvodar.

fercătău sn vz fercheteu

ferchedeu sn vz fercheteu

ferchiedeu sn vz fercheteu

fergheteu sn vz fercheteu

ferhiedeu sn vz fercheteu

ferchedéŭ, V. ferchetéŭ.^[1]

fercheteu (-eie), s. n. – Prăjină. – Var. fercătău, ferchedeu, ferchezău. Mag. fergetyű (Cihac, II, 498; DAR; Gáldi, Dict., 128). În Trans.

fercheteu, fercheteuri, s.n. (reg.) resteu (la jugul boilor).

ferchedeu, ferchedeuri, s.n. (reg.) vârtej.