fariseu [At: COD. VOR. 74/9 / Pl: ~ei / E: vsl фарисей ] 1 sm Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, caracterizată prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2-3 sm, a (Fig) (Om) ipocrit.

*fariséŭ m. (mgr. fariséos [scris -saîos], d. vgr. pharisaîos, care vine d. ebr. ferușim, deosebițĭ, aramaic parșî; vsl. fariseĭ; lat. pharisaeus. Cp. cu troheŭ). La vechiĭ Jidanĭ, membru al partidului popular și național, care afecta o mare virtute. Fig. Mare ipocrit. – L. V. și fariseĭ (după vsl.). Voc. -éule și eĭe. – Supt un rigorizm aparent, fariseiĭ îșĭ ascundeaŭ cele maĭ marĭ vițiĭ. Hristos, demascîndu-ĭ, îșĭ atrase ura lor. Unindu-se cu mariĭ preuți, eĭ instigară poporu contra luĭ și făcură să fie condamnat la răstignire. De atuncĭ, fariseŭ a ajuns să însemne „mare ipocrit”. V. saducheŭ.