fară sf [At: P. MAIOR, IST. 243/16 / E: ngr φάρα „rasă”] (Îrg) Neam.

❍FARĂ sf. Trans. Neam (în spec. rău), soiu rău de oameni: ce ~ rea de om DENS. [comp. alb. farε].

fáră f., pl. e saŭ fărĭ (long. fara, neam; d. rom. vine bg. ngr. Epir fára, alb. fară, neam, soĭ). Hațeg. Neam, soĭ (răŭ).

SINE QUA NON (lat.) = Fără de care nu se poate. Munca este condiția sine qua non a fericirii omenești.

fară s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc.

fară, fare, s.f. (înv.) neam, ginte, națiune; soi.