fantastic [At: M. COSTIN, O. 186 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr fantastique, lat fantasticus] 1 a (Înv; d. oameni) Care se manifestă prin fapte sau idei bizare. 2 a (Înv; imp) Care aiurează (1). 3 a Care nu există în realitate Si: fabulos (3), ireal. 4 sn Formă artistică și literară care preia și prelucrează elementele tradiționale de supranatural și care pune în evidență iruperea iraționalului în viața individuală sau colectivă. 5 a (D. artă, literatură) Care utilizează fantasticul (4) ca mod de expresie. 6 a (D. fenomene, întâmplări etc.) Care pare o plăsmuire a imaginației. 7-8 a, av (Pex) Extraordinar.

fantástic, -ă adj., s.n. I adj. 1 Care nu există în realitate; care este un produs al fanteziei; ireal, imaginar. ◊ (adv.) Făcea... să dispară și să apară fantastic toată lumea subteranei (EMIN.). ◊ (lit.) Literatură fantastică = gen de literatură în care domină elementul fantastic, irealul. 2 ext. Care pare o plăsmuire a imaginației, care pare ireal, de necrezut sau neobișnuit, minunat. O negură de argint scălda în albeața ei fantastică și diafană figura ei naltă (EMIN.). ♦ Care este foarte mare, foarte intens, foarte frumos, foarte bun etc. Noaptea de iarnă fantastică... în toată frumusețea sa rece (EMIN.). ♦ (adv.; ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super.) Extraordinar, grozav, neobișnuit, excepțional. Pe pereții suri de piatră umbra lor fantastic-lungă (EMIN.). ◊ (în exclamații cu val. afectivă, indică bucurie, admirație, stupoare etc.) Ai primit o bursă pentru specializare. Fantastic! 3 (despre oameni) Care este bizar, original, extravagant. El era și mai ciudat, și mai fantastic ca mai nainte (EMIN.). ♦ (despre manifestări, atitudini, creații etc. ale oamenilor) Care are un caracter fantezist, original, bizar. Luam din cărțile lui tot ce-mi părea mai bizar și mai fantastic (EMIN.). ◊ (adv.) Fantastic pare-a crește bătrînul alb și blînd (EMIN.). II s.n. art. (estet.) Categorie a esteticii desemnînd dezvăluirea frumosului prin crearea unui univers închipuit, diferit de cel real, prin zugrăvirea realității cu ajutorul imaginației sau prin împletirea aspectelor reale cu cele supranaturale. • pl. -ci, -ce. / <fr. fantastique, lat phantasticus, -a, -um; cf. gr. φανταστικος „care își imaginează; imaginar”.

FANTASTIC, -Ă adj. 1. Plăsmuit, creat de imaginație, fără existență reală. 2. De necrezut, neobișnuit, minunat. 3. (Despre oameni) Cu idei și purtări originale, fantezist. 4. (și adv.) Extraordinar. // s.n. Categorie a esteticii desemnînd dezvăluirea frumosului prin plăsmuirea unui orizont care nu există în realitate. [< fr. fantastique, it. fantastico, cf. lat. phantasticus].

FANTASTIC, -Ă I. adj. 1. plăsmuit, creat de imaginație, ireal. 2. care pare o plăsmuire a imaginației; de necrezut, minunat. 3. (despre oameni) cu idei și purtări originale, fantezist. 4. (și adv.) extraordinar. II. s. n. categorie a esteticii, dezvăluirea frumosului prin crearea unui univers diferit de cel real. (< fr. fantastique, lat. phantasticus)

FANTASTIC (< fr. fantastique < lat. lit. phantasticus < gr. phantastikos, imaginar) Categorie a esteticii, produs al imaginației sau fanteziei, facultății socotite sinonime, datorită aceluiași mecanism creator. Trăsătură caracteristică a literaturii antice (poemele homerice, legendele mitologice), a unor creații populare (basmul), a literaturii moderne (literatura științifico-fantastică). Un interes pentru fantastic l-au arătat romanticii. Meritul de a-i fi deschis drumul în creația liberară a vremii revine scriitorului E.T.A. Hoffmann. În literatura noastră, elemente fantastice apar în creația unor scriitori ca: Ion Creangă (Poveștile), B. Delavrancea (Neghiniță), G. Coșbuc (Tulnic și Lioara etc.), M. Emineseu (Făt-Frumos din lacrimă), Al. Odobescu (Feciorul de împărat cel cu noroc la vînat), în legendele lui V. Alecsandri (Legenda ciocîrliei). Particularități ale fantasticului în literatură sînt: o nouă dimensiune a duratei, un alt ritm în succesiunea momentelor, plăsmuirea personajelor. O categorie a fantasticului este fabulosul, produs al imaginației înclinând spre enormul incredibil și care apare în legende și în eposul popular.

FANTÁSTIC, -Ă (< fr., lat.) adj., s. n. 1. Adj. Care nu există în realitate, care este un produs al fanteziei; fabulos, supranatural; p. ext. care pare ireal, de necrezut; minunat. ◊ Literatură f. = modalitate a literaturii bazată pe convenția agresiunii misterului (a inexplicabilului, inadmisibilului, insolitului, supranaturalului) în lumea reală sau în viața cotidiană. L.f. implică relatarea unor evenimente sau prezența unor detalii care țin de două ordini diferite, determinând ezitarea cititorului către o explicație naturală și una supranaturală – ezitare ce poate fi împărtășită și de unul dintre personaje. Categorii tematice specifice l.f.: fantoma, strigoiul, vampirul, vârcolacul, vrăjitorii și vrăjitoarele, ființa invizibilă, părțile separate ale trupului omenesc, mirajul, regresiunea în timp, pactul cu diavolul, tulburările personalității ș.a. Reprezentanți: E.A. Poe, E.T.A. Hoffmann, Gogol, J. Potocki, A. Bierce, J.L. Borges, M. Eminescu, I.L. Caragiale, G. Galaction, V. Voiculescu, M. Eliade. 2. (Și adv.) Extraordinar, grozav. 3. S. n. Categorie estetică ce definește breșa pe care o creează inexplicabilul, iraționalul, insolitul, neinteligibilul, straniul care irumpe în lumea reală; f. se naște dintr-un detaliu ciudat, enigmatic, deconcertant, supranatural, inadmisibil pentru experiență și rațiune, detaliu ce tulbură întreaga logică a ansamblului. F. durează atâta timp cât ține ezitarea receptorului (cititor, privitor) între o explicație naturală și una supranaturală.