fărâmi vt [At: DA / V: ~rămi, ~rmi, fârmi / Pzi: ~mesc / E: fărâmă] (Mun; Trs) 1-2 A fărâma (1, 3).

fărămi v vz fărâmi

fărmi v vz fărâmi

fârmi v vz fărâmi

FĂRÎMA, ‼FĂRÎMI, Mold. FĂRMA (-rîm, Mold. farm, poet. farm) vb. tr. și refl. A (se) face fărîme, a (se) preface, a (se) rupe, a (se) sdrobi în mici bucățele; Fig.: văpaia lunii se farmă de muchiile valurilor VLAH..

FĂRÎMIT adj. p. FĂRÎMI: Și ducea, văzînd cu ochii, viața-i ~ă ’n clipe VLAH..

fărămá, fărămí, V. fărîm.

fărîm și sfărîm orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărîm, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.

fărâmi vb. IV (reg.) a fărâma.