erminie sf [At: DOSOFTEI ap. DLR ms / Pl: ~ii / E: ngr ἐρμηνεία] (Înv) 1 Interpretare. 2 Comentariu. 3 Explicare.

‡ERMINIE sf. ⛪ Tîlcuire, interpretare (a unui text religios): noi, cetind erminiile și tîlcovaniile sfintei Scripturi DOS. [gr. έρμηνεία].

erminíe f. (ngr. erminía, vgr. ῾ermeneía). Sec. 17-19. Tĭlcuire, interpretare.

erminie (erminii), s. f. – Interpretare, explicație. Ngr. ἐρμηνεία (sec. XVII).

erminie, erminii s. f. 1. Expresie a unei gândiri; mod de exprimare; manieră de a vorbi. ♦ Alocuțiune. 2. Carte de explicare și de interpretare a picturii bisericești, cuprinzând normele după care se execută pictura unui lăcaș de cult. Cuprinde două părți: instrucțiunile tehnice privitoare la materialele folosite în pictură (culori, uleiuri, verniuri etc.) și tipicul iconografic după care se ghidează pictorii de biserici. Cel mai vechi manuscris cunoscut este Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (sec. 18). 3. (Înv.) Hermeneutică. – Din gr. ermineia.

ERMINÍE (< ngr.) s. f. 1. Tâlcuire, interpretare, explicare a unui text religios. 2. Manual de pictură bisericească bizantină, care se ocupa în special de canoanele iconografiei teologice (compoziția scenelor, reprezentarea chipurilor, poziția suitei de texte care le însoțea etc.). Cea mai cunoscută e. aparține lui Dionisie din Furna (sec. 18). Au circulat în Țările Române în perioada medievală și în epoca modernă.