encaustic, ~ă [At: LM / A și: encaustic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr encaustique] 1 sf (rar, sn) Procedeu de pictură, folosit în special în Antichitate, care constă în diluarea culorilor cu ceară topită. 2 sm Preparat pe bază de ceară folosit mai ales la impregnarea sculpturilor de marmură sau de ipsos, pentru a le da un aspect catifelat sau pentru a le feri de umezeală. 3 sf (Rar) Ceară pentru parchet. 4 a Care se referă la encaustică (1). 5 a Care aparține encausticii (1). corectat(ă)

ENCAUSTIC, -Ă I. adj. care ține de encaustică, specific encausticii. II. s. f. (ant.) procedeu de pictură făcută cu culori diluate în ceară topită. III. s. m. 1. preparat pe bază de ceară cu care se impregnează sculpturile pentru a luci. 2. pictor în encaustică. (< fr. encuastique, lat. encaustica, gr. enkaustike)

*encaústic și -áŭstic, -ă adj. (vgr. egkaustikós, d. égkaustos, pictat pin ardere, lucrat cu smalț, égkauston, un fel de cerneală [de unde și it. inchiostro, fr. encre, engl. ink, cerneală]. V. caustic). Relativ la pictura encaustică. S. f. La ceĭ vechĭ, arta de a picta pin foc orĭ cu colorĭ topite în ceară. Astăzĭ, o substanță cu care se împregnează statuele de marmură și de gips ca să fie maĭ netede și apărate de umezeală. Altă substanță făcută din ceară și esență de terebentină și care servește la ceruirea parchetelor și mobilelor.