EMIȚĂTOR, -OARE, emițători, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisie. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. ◊ Emițător radio = radioemițător. 3. S. m. (Lingv.) Persoană care emite un enunț lingvistic. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

emițător, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 132 / Pl: ~i, ~oare / E: emite + -ător, cf fr émeteur] 1 a Care emite (2) Si: emitent (1). 2 a (Îs) Post ~ Post de radioemisie. 3 a (Îs) Putere ~oare Putere emisivă (2). 4 sn Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore sau electromagnetice ori impulsuri de curent. 5 sm (Lin) Persoană care produce un enunț. 6-7 smf, a (Persoană) care emite acte, certificate etc. 8 sf Instituție financiară care pune în circulație bani, titluri, acțiuni, obligațiuni etc.

emițător¹ adj. m., s. m., pl. emițători; adj. f., s. f. sg. și pl. emițătoare

EMIȚĂTOR s. m. (< emite + -ător, după fr. émetteur): cel care emite mesajul (cuvinte, propoziții și fraze); cel care vorbește, vorbitorul sau locutorul.