3 definiții pentru emițător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisie. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. ◊ Emițător radio = radioemițător. 3. S. m. (Lingv.) Persoană care emite un enunț lingvistic. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

emițător, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 132 / Pl: ~i, ~oare / E: emite + -ător, cf fr émeteur] 1 a Care emite (2) Si: emitent (1). 2 a (Îs) Post ~ Post de radioemisie. 3 a (Îs) Putere ~oare Putere emisivă (2). 4 sn Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore sau electromagnetice ori impulsuri de curent. 5 sm (Lin) Persoană care produce un enunț. 6-7 smf, a (Persoană) care emite acte, certificate etc. 8 sf Instituție financiară care pune în circulație bani, titluri, acțiuni, obligațiuni etc.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EMIȚĂTÓR s. m. (< emíte + -ător, după fr. émetteur): cel care emite mesajul (cuvinte, propoziții și fraze); cel care vorbește, vorbitorul sau locutorul.

Intrare: emițător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emițător
  • emițătorul
  • emițătoru‑
plural
  • emițători
  • emițătorii
genitiv-dativ singular
  • emițător
  • emițătorului
plural
  • emițători
  • emițătorilor
vocativ singular
  • emițătorule
plural
  • emițătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

emițător (s.m.)

  • 1. lingvistică Persoană care emite un enunț lingvistic.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Emite + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DEX '98 DEX '09