electroacustic, ~ă [At: PUȘCARIU, L.R. I, 79 / P: ~tro-a~ / S și: electro-acustic / Pl: (1-4) ~ici, ~ice / E: fr électro-acoustique, ger Elektroakustik] 1 a Care aparține electroacusticii (5). 2 a Referitor la electroacustică (5). 3 a Specific electroacusticii (6) 4 a De electroacustică (5). 5 sf Știință care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. corectat(ă)

ELECTROACUSTIC, -Ă I. adj. referitor la electroacustică. II. s. f. ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers. (< fr. électro-acoustique, /II/ germ. Electroakustik)

electroacustic, -ă adj. 1978 (electr.) Care privește electroacustica v. insectofon (din fr. électro-acoustique; PR 1948; DEX-S)

electroacustic adj. m., pl. electroacustici; f. electroacustică, pl. electroacustice

electroacustic adj. m., pl. electroacustici; f. electroacustică, pl. electroacustice

ELECTROACÚSTIC, -Ă (< fr.) adj. Care se referă la electroacustică. ◊ Muzică e. = denumire utilizată în special în zonele francofone, desemnând o tehnică și un gen muzical apărute în anii ’50, respectiv muzica pentru bandă magnetică. Se realizează prin prelucrare și mixaj, utilizând atât sunete de origine convențională înregistrate prin microfoane, cât și sunete obținute cu ajutorul generatoarelor electronice, calculatoarelor, sintetizatoarelor etc.