durlă sf [At: I. CR. VII, 252 / Pl: ? / E: ucr дуруло, дурла] 1 Femeie rea, cicălitoare. 2 (Pex) Copil mai mare (obraznic).

❍ DURLĂ sf., DURLAN, DURLAC sm. Mold. Olten. Băiețel; băiețandru; flăcău: ce faci, măi durlă? (RV.-CRG.); De ce, Doamne, nu muream, Cînd eram tînăr durlan? (PAMF.).