12 definiții pentru drăcuit

drăcuít2 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: drăcui2] Aranjare a lemnului la răcaș ca să nu se spargă sau să se încâlcească Si: drăcuire2.

drăcuít3, ~ă a [At: GOROVEI, CR. 89 / Pl: ~íți, ~e / E: drăcui1] Înjurat prin pomenirea dracului Si: (reg) drămuit4 (1).

drăcuít4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~íți, ~e / E: drăcui2] (D. lemn) Aranjat la răcaș ca să nu se spargă sau să se încâlcească.

DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DRĂCUÍ, drăcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drắcui] – Drac + suf. -ui.

DRĂCUÍ, drăcuiesc și drắcui, vb. IV. Tranz. A da dracului, a blestema, a ocărî (pomenind pe dracul). Mă drăcui și mă urăști că-ți spun adevărul ? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 307. ◊ Absol. Auzeam cum drăcuiesc cucoanele mergînd... pe urma calabalîcului. CARAGIALE, M. 108.

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drăcuiáscă

A SE DRĂCUÍ mă ~iésc intranz. A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul), pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui

A DRĂCUÍ ~iésc tranz. A înjura, pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui

drăcuĭésc v. intr. Blestem întrebuințînd numele draculuĭ. V. tr. Zic cuĭva să se ducă draculuĭ: ĭa nu mă maĭ drăcuĭ pe mine, că pe urmă te'n învăț eŭ minte!

Intrare: drăcuit
drăcuit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drăcuit drăcuitul drăcui drăcuita
plural drăcuiți drăcuiții drăcuite drăcuitele
genitiv-dativ singular drăcuit drăcuitului drăcuite drăcuitei
plural drăcuiți drăcuiților drăcuite drăcuitelor
vocativ singular
plural