doicit¹ sn [At: ANTROP. 268/4 / Pl: ~uri / E: doici] (Înv) 1-4 Doicire (1-4).

doicit², ~ă a [At: DDRF/ Pl: ~iți, ~e / E: doici] (Rar) Alăptat (și crescut) de doică.

doicít, -ă, doiciți, -te, adj. Îngrijit, ocrotit, crescut: „Ruminită și tomnită, / De bună mamă doicită” (Bilțiu, 2006: 76). – Din doici.

doicit, -ă, doiciți, -te, adj. – Îngrijit, ocrotit, crescut: „Ruminită și tomnită, / De bună mamă doicită” (Bilțiu, 2006: 76). – Din doici (MDA).