* DINTE sm. 1 Fiecare din oscioarele înfipte în făcile omului și ale multor animale care serveșc ca organe ale masticațiunii, ca arme de atac sau de apărare (🖼 1828-1830): a-i crește, a-i cădea, a scoate un ~; a-l durea dinții; dinți de lapte, cei dintîiu dinții ai copilului, în număr de 20, cari cad pe rînd pînă la vîrsta de 7 ani și în locul cărora cresc alții; dinți artificiali, dinți falși, nume dat dinților puși de dentist, spre a înlocui pe cei cei lipsesc; Ⓕ: a tăia ca dinții babei, a nu tăia de loc, a nu fi ascuțit, a avea știrbituri (vorb. de uneltele tăioase); 🌦 Ⓕ: e soare cu dinți, se zice cînd se arată soarele pe cer pe un ger strășnic; – (P): mai aproape dinții decît părinții, ne pasă mai mult de noi decît de alții; ochiu pentru ochiu, ~ pentru ~; se zice de o răzbunare egală cu suferința îndurată; a-și lua înima în dinți, a-și face curaj, a se îmbărbăta; a se scobi în dinți de un lucru, a-și lua nădejdea de a mai căpăta un lucru, a fi silit să renunțe la ceva; 👉 CAL, STREPEZI ¶ 2 🔧 pr. anal. Vîrf, colț ascuțit: dinții pieptenului, ferestrăului: dinții unei roate dințate; dinții unei frunze ¶ 3 🌿 DINTELE-CALULUI sau PORUMBUL-DINTE-DE-CAL, varietate de porumb de origine americană, ale cărui boabe au la vîrf un sănțuleț ca mișuna de la dintele calului (🖼 1831); DINTELE-DRACULUI, plantă ierboasă cu gust de piper, cu flori albe, roșii – purpurii sau verzui, numită și „iarbă-iute” „,iarbă-roșie”, „piperul-bălții” sau „piperul-broaștei”; crește prin locuri umede, prin mlaștini, bălți sau pîraie (Polygonum hydropiper) (🖼 1832) [lat. dentem].

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

dintele-calului (porumb) s. m.