deșelare¹ sf [At: BIBLIA (1688), 151¹ / V: (îrg) dăș~, (reg) deșăl~, dișal~, diș~ / Pl: ~lări / E: deșela¹] (Pop) 1 Îndoire a spatelui unui animal sau al unui om de poveri ori de eforturi prea mari, ori de lovituri puternice Si: (pop) deșelat¹ (1), (îvp) deșelătură (1). 2 (Pex) Istovire din cauza eforturilor depuse Si: (pop) deșelat¹ (2). 3 (Ccr) Durere de șale Si: lumbago.

deșelare² sf [At: DLR ms / V: (reg) ~șăl~, dișal~ / Pl: ~lări / E: deșăla²] Deșeuare.

deșălare sf vz deșelare¹

DEȘELARE s. istovire, spetire, (Munt. și Transilv.) dăulare. (~ unui cal.)

DEȘELARE s. v. curbatură.

DEȘELARE s. istovire, spetire, (Munt. și Transilv.) dăulare. (~ unui cal.)

deșelare s. v. CURBATURĂ.