desmăța (-țez, -at), vb. refl. – A duce o viață desfrînată, a trăi în libertinaj. Lat. mētῑri, „a măsura”, cu pref. dĭs-, care imprimă cuvîntului sensul contrar, cf. sp. des(co)medido. Se cuvine să presupunem forma intermediară *dĭsmētiāre, cu schimbare de conjugare. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. mĕtati „a zăcea”, cf. sl. razmĕtati „a împrăștia” (Cihac, II, 95); sau din lat. *dĭsmatĭāre, de la matia „intestin” (P. Papahagi, Notițe, 18; Tiktin; Iordan, Arhiva, XXXIX, 527; REW 5412; Candrea; Scriban), cf. mr. dizmațare „a scoate mațele”. Baza semantică ar fi, în acest ultim caz, imaginea omului zdrențăros comparat cu animalul sacrificat, cu mațele atîrnînde; dar, pe lîngă ciudățenia imaginii, dis- se pare că nu indică mațele atîrnînde, ci lipsa lor. Sensul de „zdrențăros”, care apare în dicționare, pare a se datora influenței acestei etimologii. – Der. desmăț, s. n. (libertinaj, desfrîu); postverbal; desmățat, s. m. (libertin, golan).