demândare sf [At: HELIADE, O. II, 364 / V: ~man~, ~măn~ / Pl: ~dări / E: demânda] 1 Cerere (1). 2 Rugăminte. 3 Ordin.

demandare sf vz demândare

demăndare sf vz demândare

demînda (-d, -at), vb. – A porunci, a ordona. Creație ce pare artificială, și pe care o găsim numai la Murnu (așa demîndă Alcinou). Este formată pe baza fr. demander, it. dimandare, nu știm dacă pe baza vreunui împrumut mr., care nu ne este cunoscut. Totuși, Candrea-Dens., 496 menționează pe dimîndare, pe care îl consideră reprezentant direct al lat.