21 de definiții pentru deșeuat deșelat

deșeuát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: deșeua] Deșeuare.

deșeuát2, ~ă [At: COSTINESCU / P: ~șe-uat / Pl: ~áți, ~e / E: deșeua] (D. animale de călărie, mai ales despre cai) Căruia i s-a luat șaua (și frâul) Si: deșelat4.

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.

DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.V. deșela1.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.

DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat.Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.

DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat.Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălát, -ă adj.

*deșeláte (pe ~) loc. adv.

DEȘELÁT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)

DEȘEUÁT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)

deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.

deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEȘELÁT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițát, (Mold. și Transilv.) dăulát. (Cal ~.)

DEȘEUÁT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițát. (Cal ~.)

Intrare: deșeuat
deșeuat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșeuat deșeuatul deșeua deșeuata
plural deșeuați deșeuații deșeuate deșeuatele
genitiv-dativ singular deșeuat deșeuatului deșeuate deșeuatei
plural deșeuați deșeuaților deșeuate deșeuatelor
vocativ singular
plural
deșelat (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșelat deșelatul deșela deșelata
plural deșelați deșelații deșelate deșelatele
genitiv-dativ singular deșelat deșelatului deșelate deșelatei
plural deșelați deșelaților deșelate deșelatelor
vocativ singular
plural