5 definiții pentru dănănăi

dănănăí vtr [At: DLR ms / Pzi: ~iesc / E: ns cf dănănăi] 1-4 A dăina1 (1-4).

dănănăí (-ăésc, -ít), vb. – A legăna, a agita, a clătina. Creație expresivă, cf. bănănăi, dănăi.Der. dăndănae (var. dănănae), s. f. (extravaganță, aiureală), din încrucișarea cu dandana.

dănănăí, pers. 3 sg. dănănăie, vb. IV (refl., reg.) 1. a se legăna, a oscila. 2. a cânta tărăgănat.

dănănăì v. 1. a se legăna, a oscila; 2. a cânta tărăgănat. [Onomatopee (v. dăndanì)].

dănănăĭésc v. intr. (var. a luĭ bănănăĭesc). Rar. Bălălăĭesc.

Intrare: dănănăi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dănănăi dănănăire dănănăit dănănăind singular plural
dănănăiește dănănăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dănănăiesc (să) dănănăiesc dănănăiam dănănăii dănănăisem
a II-a (tu) dănănăiești (să) dănănăiești dănănăiai dănănăiși dănănăiseși
a III-a (el, ea) dănănăiește (să) dănănăiască dănănăia dănănăi dănănăise
plural I (noi) dănănăim (să) dănănăim dănănăiam dănănăirăm dănănăiserăm, dănănăisem*
a II-a (voi) dănănăiți (să) dănănăiți dănănăiați dănănăirăți dănănăiserăți, dănănăiseți*
a III-a (ei, ele) dănănăiesc (să) dănănăiască dănănăiau dănănăi dănănăiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dănănăi dănănăire dănănăit dănănăind singular plural
dănănăie dănănăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dănănăi (să) dănănăi dănănăiam dănănăii dănănăisem
a II-a (tu) dănănăi (să) dănănăi dănănăiai dănănăiși dănănăiseși
a III-a (el, ea) dănănăie (să) dănănăie dănănăia dănănăi dănănăise
plural I (noi) dănănăim (să) dănănăim dănănăiam dănănăirăm dănănăiserăm, dănănăisem*
a II-a (voi) dănănăiți (să) dănănăiți dănănăiați dănănăirăți dănănăiserăți, dănănăiseți*
a III-a (ei, ele) dănănăie (să) dănănăie dănănăiau dănănăi dănănăiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)