5 definiții pentru dădăcit dădăcire

dădăcít1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: dădăci] 1 Dădăcire (1). 2 (Fam) Ocupare de o persoană adultă ca de un copil Si: dădăcire (2). 3 (Pex) Îndemnare. 4 (Pex) Dădăcire (4).

dădăcít2, -ă a [At: NEGRUZZI, S. ap. DA ms / Pl: ~íți, ~e / E: dădăci] 1 (D. copii) Care este îngrijit de dădacă. 2 (D. persoane adulte) Care este îngrijit ca un copil. 3 (Pex) Îndrumat. 4 (Pex) Sfătuit insistent, până la plictiseală.

DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

dădăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dădăceáscă

A DĂDĂCÍ ~ésc 1. tranz. 1) (copii) A îngriji în calitate de dădacă. 2) fam. (persoane) A trata cu grijă exagerată (ca o dădacă), dând sfaturi insistente la fiecare pas. 2. intranz. A practica ocupația de dădacă; a fi dădacă. /Din dădacă

Intrare: dădăcit
dădăcit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dădăcit dădăcitul dădăci dădăcita
plural dădăciți dădăciții dădăcite dădăcitele
genitiv-dativ singular dădăcit dădăcitului dădăcite dădăcitei
plural dădăciți dădăciților dădăcite dădăcitelor
vocativ singular
plural
dădăcire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dădăcire dădăcirea
plural dădăciri dădăcirile
genitiv-dativ singular dădăciri dădăcirii
plural dădăciri dădăcirilor
vocativ singular
plural