cămineț sn [At: VICIU, GL. / V: (Trs) chim~ / Pl: ~e / E: cămin + -eț] (Reg) 1 Piatră de protecție în patru muchii, așezată la căloi² (1) lângă vatră. 2 Loc de deasupra găurii vetrei din tindă. 3 Poliță făcută în colțul camerei Si: colțar.

❍CĂMINEȚ, CHEMENEȚ, CHIMINEȚ (pl. -ețe) sn. Trans. Băn., CĂMINETE sm. Olten. Piatră în patru muchii, pusă de-a lungul peretelui, de-o parte și de alta a vetrei focului, ca să nu se aprindă peretele de lemn [cămin].

căminéț și chimineț n., pl. e, și căminete m. (ung. kemence, sobă, intl. și de cămin. Ban. Olt. Vatră: într’un colț erea căminetele, adică vatra cu corlata și cu coșu larg (NPl. Ceaur, 39).

chimineț sn vz cămineț

❍ CHEMENEȚ 👉 CĂMINEȚ.