cursură sf [At: BIBLIA (1688), 81/2 / Pl: ~ri / E: ml cursura] (Îrg) 1 Curgere a apei. 2 Secreții ale unor organe ale corpului (uman) Si: curgere, curs¹, cursoare, secreție. 3 (Ban) Diaree. 4 Bucată de pâine Vz curs, codru, coltuc. 5 (Fig) Durată.

cursúră f., pl. ĭ (d. curs). Vechĭ. Azĭ. Maram. Scurgere, scursoare.

cursură s.f. (înv.) 1. curgerea apei, curs, curent, cursoare. 2. scurgere, hemoragie. 3. diaree, urdinare, cufureală. 4. coltuc de pâine. 5. durata timpului, trecerea acestuia, cursul vremii.

cursură, cursuri, s.f. – (reg.; înv.) Curs de apă, vale; scurgere: „Toți munțî curg cu cursurile în Răpedea” (Papahagi, 1925: 369; Borșa). Scriban (1939) menționează că termenul e specific Maram.; (a.d. 1517). – Din curs „albie” (< lat. cursus) + suf. -ură (Scriban); lat. cursura „alergare, cursă” (MDA).