cursură sf [At: BIBLIA (1688), 81/2 / Pl: ~ri / E: ml cursura] (Îrg) 1 Curgere a apei. 2 Secreții ale unor organe ale corpului (uman) Si: curgere, curs¹, cursoare, secreție. 3 (Ban) Diaree. 4 Bucată de pâine Vz curs, codru, coltuc. 5 (Fig) Durată.

† CURSURĂ (pl. -suri) sf. Maram. (PAP.) Scurgere, scursoare [lat. cursura].

cursúră f., pl. ĭ (d. curs). Vechĭ. Azĭ. Maram. Scurgere, scursoare.

cursură s.f. (înv.) 1. curgerea apei, curs, curent, cursoare. 2. scurgere, hemoragie. 3. diaree, urdinare, cufureală. 4. coltuc de pâine. 5. durata timpului, trecerea acestuia, cursul vremii.

cursúră, cursuri, s.f. (reg.; înv.) Curs de apă, vale; scurgere: „Toți munțî curg cu cursurile în Răpedea” (Papahagi, 1925: 369). ■ Termenul specific în Maram. – Din curs „albie” + suf. -ură (Scriban); lat. cursura „alergare, cursă” (MDA).

cursură, cursuri, s.f. – (reg.; înv.) Curs de apă, vale; scurgere: „Toți munțî curg cu cursurile în Răpedea” (Papahagi, 1925: 369; Borșa). Scriban (1939) menționează că termenul e specific Maram.; (a.d. 1517). – Din curs „albie” (< lat. cursus) + suf. -ură (Scriban); lat. cursura „alergare, cursă” (MDA).