2 definiții pentru cuibărit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

cuibărit1 sn [At: H II, 58 / Pl: ~uri / E: cuibări] 1 (Mol) Săpat al viei împrejurul butucului. 2-10 Cuibărire (1-9).

Intrare: cuibărit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritul
  • cuibăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuibărit (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi cuibări
    surse: DEX '09 DEX '98