5 definiții pentru cucuire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
A CUCUI cucuie intranz. (despre cuci) A scoate sunete înfundate, scurte și repetate; a face „cu-cu” [Sil. -cu-i] /Din cuc
cucui v. a cânta ca cucul.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cúcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) cucúĭ și -ĭéz v. tr. (d. cucuĭ 1). Cocoț. V. refl. Țiganu se cucuĭase tocma’n capu meseĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cúcuĭ, a -í v. intr. V. cucăĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Intrare: cucuire
cucuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||