CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

creștin, ~ă [At: COD. VOR. 136/8 / Pl: ~i, ~e / E: ml christianus, -a] 1 a Care aparține creștinismului Si: creștinesc (1). 2 a Privitor la creștinism Si: creștinesc. 3 a Specific creștinismului. 4 a Care provine de la creștinism. 5 a De creștinism. 6 a (Îs) Era ~ă Eră în care anii se calculează de la nașterea lui Hristos. 7 smf Adept al creștinismului. 8 smf (Pfm) Persoană. 9 (Îs) ~ bun Om bun.

CREȘTIN I. sm. CREȘTINĂ (pl. -ne) sf. ⛪ Care profesează religia lui Christos: Românul socotește de ~i adevărați numai pe cei ce se țin de legea noastră pravoslavnică, adică drept-credincioasă (ISP.) ¶ 2 Român: ogoarele le dăduse altor creștini în folosință (RET.) ¶ 3 Om, om de treabă: așa dar, un ~ nu poate lua o baie caldă, cînd îi place! (GN.); vino în casă, măi ~! (DLVR.). II. adj. Ce ține de legea lui Christos: religia ~ă [lat. chrĭstianus].

CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, s. m. și f. 1. Adept al creștinismului. ◊ (Adjectival) De creștinism, al creștinismului. Religie creștină. 2. Bărbat (mai rar femeie); om, individ. Nu, altfel trebuia să facem, uite, cum ziceau creștinii ăia din gară, meseriașii ăia, că ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, B. F. 134. Învățătura, puțină și neisprăvită... dar mai presus de a celorlalți creștini din sat îi luminase altfel mintea. C. PETRESCU, R. DR. 23. Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim la un creștin, om de treabă. SADOVEANU, B. 115.

creștín, -ă s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chrétien, crétin, pg. christáo. V. cretin și crestez). Adorator al luĭ Hristos: un creștin, un filosof creștinesc. Fam. Om, măĭ creștine, fa creștino. Fig. Omenos, blînd: da fiĭ și tu maĭ creștin, măĭ! – Ca adj. în colo numaĭ creștinesc, ca și păgînesc. – În Ps. Șch. și hristosean, -ncă.

creștin adj. m., s. m., pl. creștini; adj. f., s. f. creștină, pl. creștine

creștin adj. m., s. m., pl. creștini; adj. f., s. f. creștină, pl. creștine

creștin, -ă, creștini, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al creștinismului; nume dat celui care s-a botezat și crede în Iisus Hristos și în învățătura Lui, cuprinsă în Evanghelii și propovăduită de Biserică. Prima dată s-au numit creștini credincioșii din Antiohia, înainte de anul 50 d. Hr., spre a se deosebi de iudei. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană, om, ins, individ. 3. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – Din lat. christianus.

CREȘTIN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

creștin s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.