cotorât¹ sn [At: IONESCU, P. 249, ap. DA / V: ~tărit¹, ~rit / Pl: ~uri / E: cotorî] 1-7 Cotorâre (1-7). 8 Săpat¹ la rădăcină. 9 Curățat¹ al viei. 10 Legat¹ al viei.

cotorât², ~ă a [At: DA ms / V: ~tărit³, ~rit² / Pl: ~âți, ~e / E: cotorî] 1 (D. plante) Care este ridicat și legat de araci. 2 (D. plante) Care s-a agățat de ceva cu cârceii. 3 (D. vie) Căreia i s-au tăiat vițele. 4 (D. vie) Care a fost săpată. 5 (D. păsări) Care a fost jumulită. 6 Bătut² cu un cotor (53). 7 Cotrobăit².

COTORÂT ~uri n. Operație agrotehnică constând în înlăturarea sistematică a rădăcinilor și a lăstarilor porniți din tulpina subterană a butucului de viță de vie. /a coborî + suf. ~ât

cotărit³ sn vz cotorât²

cotărit⁵, ~ă a vz cotorât²

cotorit¹ sn vz cotorât¹

cotorit², ~ă a vz cotorât²