cornurar sn [At: PĂCALĂ, R. 409 / Pl: ~e / E: conturi + -ar] (Reg) 1 Dulăpior așezat în colțul odăii, în care se țin mai ales sticle. 2 (Zid) Echer. 3 Colțar.

CORNURAR (pl. -are) sn. Trans. Dulăpior așezat în colțul (în cornul) unei odăi, colțar (🖼 1489).

COLȚAR l. sn. (pl. -are) 1 🛋 Dulăpior așezat într’un colț, între doi pereți 👉 CORNURAR): ~ele încărcate cu scoici rare (SAD.) ¶ 2 🏠 Ghiunia zidarului ¶ 3 🔧 Dreptarul sau ghiunia dulgherului (🖼 1388, 1389). II. sm. 1 Dinte canin (Ia animale), colț ¶ 2 pl. 🌿 = CORNACI.

CORNURAR s. v. colțar.

cornurar s. v. COLȚAR.

cornurár, cornurari, s.m. 1. Unealta tâmplarului care are un unghi drept și cu care trasează lemnul care trebuie debitat; vinclu, colțar. 2. Olană; țiglă. ■ Termenul a circulat în centrul și nordul Trans. (ALR, s.n., vol. II, h. 565). – Din corn, cornuri + suf. -ar (MDA).

cornurar, cornurari, s.m. – 1. Colțar. 2. Olană; țiglă (Farcaș, 2009: 25). – Din corn, cornuri + suf. -ar (MDA).