❍ CORCONI (-onesc), CORCOLI (-olesc) I. vb. tr. A îngriji prea mult (de ceva sau pe cineva), a alinta, a rîzgîia: se supăra că de ce-l ține în pat (cățelușul) și-l corconește atîta (LUNG.); Suflă-Murgă era corcolit ca ’n sînul lui Avram (FLOR.). II. vb. refl. 1 A se feri, a se îngriji prea mult ¶ 2 A tărăgăna, a zăbovi mult cu un lucru (CIAUȘ.).

CORCONI, corconesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A îngriji pe cineva în mod exagerat; a alinta, a răsfăța, a cocoloși. 2. Refl. A zăbovi mult cu un lucru, a-și pierde timpul; a tărăgăna. [Var.: corcoli vb. IV]

CORCOSI (-osesc) vb. refl. Mold. (PAMF.) = CORCONI II. 2.