❍ CORCONI (-onesc), CORCOLI (-olesc) I. vb. tr. A îngriji prea mult (de ceva sau pe cineva), a alinta, a rîzgîia: se supăra că de ce-l ține în pat (cățelușul) și-l corconește atîta (LUNG.); Suflă-Murgă era corcolit ca ’n sînul lui Avram (FLOR.). II. vb. refl. 1 A se feri, a se îngriji prea mult ¶ 2 A tărăgăna, a zăbovi mult cu un lucru (CIAUȘ.).