6 definiții pentru convocator (s.n.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONVOCATOR, -OARE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocator, ~oare [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: convoca + -tor] 1 a Care convoacă. 2 a Specific convocării (12). 3 a Care se referă la convocare (1). 4 a Care provine de la convocare (1). 5 a Care aparține convocării (1). 6 sf (Trs; Buc) Convocare (2). 7 sn (Iuz) Lista cu persoanele convocate la o acțiune. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONVOCATOR, -OARE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. (Ieșit din uz) S. n. Listă cu cei convocați la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
CONVOCATOR, -OARE adj. Care convoacă. // s.n. Listă cu cei convocați (la o adunare). [Cf. it. convocatore].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONVOCATOR, -OARE I. adj. care convoacă. II. s. n. listă cu cei convocați la o adunare. (< fr. convocateur)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+convocator2 s. n., pl. convocatoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
substantiv neutru (N11) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
convocator, convocatoaresubstantiv neutru
- 1. Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. DEX '09 DN
etimologie:
- Convoca + sufix -tor. DEX '98 DEX '09