CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător.

CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea). II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un partid, o organizație, o instituție sau o întreprindere. – Conduce + suf. -ător.

CONDUCĂTÓR², -OÁRE, conducători, -oare, s. m. și f. Persoană sau organ care conduce, care e în frunte; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice; persoană care conduce o instituție, o întreprindere etc. Partidul este conducătorul politic al clasei muncitoare și al întregului popor muncitor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Fiecare comunist trebuie să fie un conducător al maselor țărănimii muncitoare pe drumul trasat de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 79.

CONDUCĂTÓR, -OÁRE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rău) conducător de electricitate (sau de căldură) = (Corp) prin care străbate ușor (sau greu) electricitatea (sau căldura). // s.m. și f. Persoană, organ care este la conducere; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice etc.; persoană care conduce o instituție, o întreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(ă)tor].

CONDUCĂTÓR, -OÁRE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/ă/tor)

CONDUCĂTÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care se află la conducere; șef; cap. ~ de guvern. ~ de șantier. ~ de gardă. 2) Persoană sau organ care călăuzește, orientează; călăuzitor; îndrumător. ~ politic. ~ științific. 3) Persoană care conduce un mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană sau acvatică. ◊ ~ auto persoană care conduce un automobil. /a conduce + suf. ~ător

*conducătór, -oáre s. și adj. (d. conduc). Care conduce. Corp bun saŭ răŭ conducător de căldură saŭ de electricitate, care lasă orĭ nu lasă căldura orĭ electricitatea să treacă pin el.

conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre

CONDUCĂTÓR s., adj. 1. s. (POL.) cârmuitor, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 2. s. cârmuitor, guvernator, (turcism înv.) zabet. (~ al unei provincii.) 3. s. v. domnitor. 4. s., adj. v. guvernant. 5. adj. v. guvernamental. 6. (POL.) adj., s. v. hegemon. 7. s. v. comandant. 8. s. șef, (rar) diriguitor, (înv.) principal. (~ al mișcării de eliberare.) 9. s. șef, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 10. s. șef, vătaf, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 11. s. căpetenie, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ al colindătorilor.) 12. s. șofer. (~ de basculantă.)

CONDUCĂTOR s., adj. 1. s. cîrmuitor, domn. domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 2. s. cîrmuitor, guvernator, (turcism înv.) zabet. (~ al unei provincii.) 3. s., adj. cîrmuitor, guvernant. (Forțele ~.) 4. adj. cîrmuitor, guvernamental, oficial. (Cercurile ~.) 5. adj., s. hegemon. (Forță ~.) 6. s. cap, căpetenie, comandant, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.) 7. s. șef, (rar) diriguitor, (înv.) principal. (~ al mișcării de eliberare.) 8. s. șef, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 9. s. șef, vătaf, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 10. s. căpetenie, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ al colindătorilor.) 11. s. șofer. (~ de basculantă.)

CONDUCĂTOR. Subst. Conducător, cîrmuitor, cîrmaci (fig.), staroste, diriguitor (rar), îndrumător, călăuză, ghid; fruntaș, lider, corifeu; căpetenie, cap, mai-mare, șef, boss (fam.), ștab (fam.), nacealnic (înv.), vătaf, vătășel (dim.), superior. Comandant, comandir (înv.), căpitan (înv.). Administrator, năstavnic (înv.), responsabil. Director, directoraș (dim., depr.); decan; rector; președinte, prezident (rar); guvernator. Înalt funcționar, demnitar, dregător. Șef de guvern, prim-ministru, premier, cancelar. Șef de stat, conducător de stat. Conducere, șefie, direcție, directorat, președinție, prezidenție. Adj. Conducător, călăuzitor, diriguitor (rar). Directorial, președințial, prezidențial; dregătoresc. Vb. A fi conducător. A conduce, a cîrmui, a dirigui (rar), a dirige (înv.), a îndruma, a călăuzi. A comanda. A administra. A prezida. A guverna. A ține în mînă frînele puterii, a avea puterea în mînă. V. conducător de stat, conducere, grade militare, grade militare din trecut, titluri de boieri și dregători români, titluri de noblețe.