colăcit¹ sn [At: MARIAN, NA. / Pl: ~uri / E: colăci] 1-12 Colăcire (1-12). 13 Crampe.

colăcit², ~ă a [At: IORGA, N. R. A. I, 282 / Pl: ~iți, ~e / E: colăci] 1 (D. persoane) Introdus într-o casă, într-o societate. 2 (D. vite) Pripășit.

COLĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. 1 A introduce. a recomanda pe lîngă părinții unei fete de măritat pe un tînăr care umblă să se însoare; a propune spre însurătoare sau spre măritiș: a peți: viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare (ISP.) ¶ 2 pr. ext. A introduce într’un loc: a venit cu Blănarul, uite el l-a colăcit pe-aici (VLAH.) ¶ 3 ‡ A da colac (= despăgubire, răsplată). II. vb. refl. 1 A se încolăci, a se face colac: v’ați colăcit ca tîrîtoarele la poalele lui (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A se introduce într’un loc.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

colăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. colăcească

colăci, colăcesc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie, a-i găsi nevastă; a peți. 2. a recomanda pe cineva străin să se aciuieze undeva. 3. a căuta favoarea cuiva. 4. a sfătui de rău pe cineva. 5. (înv.) a căuta, a cerceta. 6. a minți. 7. a da pe față, a denunța. 8. (refl.; despre animale) a se pripăși. 9. (refl.) a se încolăci.