COLECTIVĂ, colective, s. f. Gospodărie agricolă colectivă. Rodul s-aduna, păcii temei cresc colectivele. FRUNZĂ, S. 25. Chemăm biroul organizației de partid din sat, să vorbim iar de problemele colectivei. DEMETRIUS, V. 121.

COLECTIVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [< colectiv].

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective

colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective

colectivă s. v. COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE.