colăcire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: colăci] 1 Recomandare a cuiva pentru căsătorie Si: colăcit¹ (1). 2 Căsătorire a cuiva Si: colăcit¹ (3). 3 Mijlocire a unei afaceri Si: colăcit¹ (3). 4-5 Recomandare a ceva sau a cuiva altei persoane Si: colăcit¹ (4-5). 6 (Spc) Aducere undeva a unui străin (nepoftit) care se stabilește acolo Si: colăcit¹ (6). 7 Căutare a prieteniei cuiva Si: colăcit¹ (7). 8 Sfătuire a unei persoane (la rău) Si: colăcit¹ (8). 9 Găsire a unui animal Si: colăcit¹ (9). 10 Denunțare. 11 (D. animale fără stăpân) Pripășire Si: colăcit¹ (11). 12 Încolăcire Si: colăcit¹ (12).

COLĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. 1 A introduce. a recomanda pe lîngă părinții unei fete de măritat pe un tînăr care umblă să se însoare; a propune spre însurătoare sau spre măritiș: a peți: viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare (ISP.) ¶ 2 pr. ext. A introduce într’un loc: a venit cu Blănarul, uite el l-a colăcit pe-aici (VLAH.) ¶ 3 ‡ A da colac (= despăgubire, răsplată). II. vb. refl. 1 A se încolăci, a se face colac: v’ați colăcit ca tîrîtoarele la poalele lui (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A se introduce într’un loc.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

colăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. colăcească

colăci, colăcesc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie, a-i găsi nevastă; a peți. 2. a recomanda pe cineva străin să se aciuieze undeva. 3. a căuta favoarea cuiva. 4. a sfătui de rău pe cineva. 5. (înv.) a căuta, a cerceta. 6. a minți. 7. a da pe față, a denunța. 8. (refl.; despre animale) a se pripăși. 9. (refl.) a se încolăci.