COACE (coc, perf. copsei, part. copt) l. vb. tr. 1 🍽 A găti la foc de-ale mîncării (vorb. în spec. de mîncări preparate din aluat, și supuse acțiunii focului, în cuptor, în țest, etc.): ~ pîine; tot astfel despre poame: ~ mere, castane, etc.; Ⓕ F: a ~ turta cuiva (PANN) (ISP.); a o ~ cuiva, a pregăti mijloacele de a se răzbuna asupra cuiva ¶ 2 A fierbe: cît fu noaptea de mare nu durmi cît ai ~ un ou (RET.) ¶ 3 🚜 🌿 A aduce la maturitate prin acțiunea căldurii solare: soarele coace grîul, poamele, etc. ¶ 4 A usca: arșița soarelui coace pămîntul și-l face să crape ¶ 5 Ⓕ A-l ~ setea (RET.), a se usca de sete, a-l chinui setea ¶ 6 Ⓕ A urzi în minte, a plănui: nu știu ce mai coace acum în mintea lui; Iar boierii pizmași... cocea sfaturi păgîne (BD.-DEL.). II. vb. intr. 🩺 A fi gata să spargă (vorb. de bube), a face puroiu: buba a copt. III. vb. refl. 1 A ajunge la maturitate, prin acțiunea căldurii solare: lăsăm grîul... de se coace bine pînă e aproape d’a se scutura din spic (I.-GH.); Ⓕ: a i se ~ mintea ¶ 2 🩺 A fi gata să spargă (vorb. de bube): buba cap nu face pînă nu se coace (PANN) [lat. vulg. *cocĕre < coquĕre].

2) coáce și coá (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce și eccu-hac, de unde s’a făcut acoace [care există pînă azĭ în est în într’acoace, în coace], apoĭ coace, ca și acice-cice și acolo-colo; it. qua, sp. acá, pg. cá; vit. cia, fr. çà; pv. sa). Spre mine, în direcțiunea mea: vino’n coace, du-te’n colo. Fam. A avea pe „vino’n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic. De(la) un timp în coace, de cît-va timp. În coace și’n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile: am căutat în coace și’n colo, și n’am găsit nimic! Într’acoace (est și nord), în coace. Din coace, din spre mine: să pornim din coace’n colo (în est și nord dintr’acoace într’acoló). – Se zice tot așa de des și în coa, din coa, maĭ ales în vest. V. colo, dincoace, dincolo.

acoáce, V. coace.

încoáce adv., V. coace.