2 definiții pentru clopoțire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CLOPOȚI, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot.
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
clopoți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțesc, imperf. 3 sg. clopoțea; conj. prez. 3 sg. și pl. clopoțească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: clopoțire
clopoțire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
clopoți, clopoțescverb
-
- Clopoțeau de ieșit din biserică. RETEGANUL, F. I 26. DLRLC
- În sfîrșit... (clopoțind): Nu întrerupeți, mă rog. CARAGIALE, O. I 157. DLRLC
-
etimologie:
- clopot DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.