3 definiții pentru clefăit (pert.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clefăit2 av [At: MDA ms / E: clefăi] 1 (D. felul în care mănâncă cineva) Zgomotos și neplăcut privirii. 2 (D. felul în care vorbește cineva; fig) Articulat prost.

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. Intranz. 1. A mînca cu zgomot, a plescăi; a clefeti. V. molfăi. Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164. La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198. ◊ Tranz. Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327. O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138. 2. A deschide și a închide gura plescăind. Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237. 8. 3. A plescăi mergînd prin noroi. Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87. – Prez. ind. și: clefăiesc (BOGZA, Ț. 89). – Variantă: clepăí (DUMITRIU, N. 176) vb. IV.

Intrare: clefăit (pert.)
clefăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefăit
  • clefăitul
  • clefăitu‑
  • clefăi
  • clefăita
plural
  • clefăiți
  • clefăiții
  • clefăite
  • clefăitele
genitiv-dativ singular
  • clefăit
  • clefăitului
  • clefăite
  • clefăitei
plural
  • clefăiți
  • clefăiților
  • clefăite
  • clefăitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clefăi clepăi

  • 1. tranzitiv intranzitiv A mânca urât și cu zgomot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clefeti plescăi 4 exemple
    exemple
    • Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164.
      surse: DLRLC
    • La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198.
      surse: DLRLC
    • Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327.
      surse: DLRLC
    • O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A deschide și a închide gura plescăind.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237.
      surse: DLRLC
    • 2.1. figurat A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. intranzitiv A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: plescăi un exemplu
    exemple
    • Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: clefăiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: