ciur¹ i [At: LM / E: fo cf ciurui², ciuroi] (Repetat sau pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită sunetul unui fir subțire de lichid care curge.

2) cĭur, interj. ca și țur. V. cĭuruĭ 2.

ciuru-buru i [At: VICIU, COL. / E: ciur] (Reg) Cuvânt care imită sunetul cernutului cu ciurul.

ciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă. Creație expresivă, cf. sp. chorro „șiroi”. – Der. ciuroi, s. n. (șuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși rădăcini șiroi (var. șur(l)oi, șirloi, jirloi), s. n. (șuvoi); șirui (var. șiroi, șurui), vb. (a picura). Ciurgău, s. n. (izvor, șuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeași familie expresivă. Cf. Iordan, BF, VI, 181.