❍ CIUCALĂU, CIUCĂLĂU sm. 1 ‼ CIOCĂLĂU: de la fie-care fum de la noi din sat, avea cîte o mierță de ciucălăi (RET.) ¶ 2 Maram. Ciucure, pompon, împletitură de mătase, de lînă sau de bumbac cu care se împodobesc hainele (BRL.).

CIOCĂLĂU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Cocean, ciocan². – Magh. csukló.

cĭocălăŭ m. (ung. csukló, vîrf de frunză, rudă cu sîrb. čókov, cĭocălăŭ, cu rom. cĭoc, cĭocan, cĭoclej, țiclăŭ, țaclă ș. a. V. Bern. 1, 159). Mold. Cocean de porumb, ștulete fără grăunțe. – În nord. și cĭucălău (Sadov. VR. 1911, 3, 324 și 328). și cĭucalăŭ.

cĭucălăŭ și -alăŭ, V. cĭocălăŭ.

ciucalắu, ciucalăi, (ciucălău), s.m. (reg.) 1. Știulete de porumb; cocean. 2. Ciucure, împletitură din lână, franjuri: „[Mărțișorul] îl împletem din două fire. La capăt îi făcei ciucaluă și le legai” (Bilțiu, 2009: 47). 3. Apelativ vulgar, cu sensul de „penis”. – Din magh. csukló „articulație; încheietura mâinii” (Scriban, MDA), srb. čokov (MDA).

ciucalău, ciucalăi, (ciucălău), s.m. – (reg.) 1. Știulete de porumb; cocean. 2. Ciucure, împletitură din lână, franjuri (Lenghel, 1979). 3. Apelativ vulgar, cu sensul de „penis”. – Din magh. csukló „articulație; încheietura mâinii” (Scriban, MDA), srb. čokov (MDA).

ciucălắu, s. m. v. ciucalău.