CIOROVĂI (-ăesc), CIOROVOI vb. refl. F A se certa făcînd gălăgie mare, gîlcevi, a se ciondăni: unii ziceau una, alții alta, și așa se cioroiau ei acolo (ISP.).

ciorovăi Cuvînt rămas fără explicație, deși s-au tăcut diverse ipoteze : DU îl consideră onomatopeic și compară pe ciorobor ; Scriban îl derivă din scr. čavarijati „a vorbi vrute și nevrute”. Propun : sl. čarovati „a vrăji”, „a face descîntece”, Cuvîntul apare în diverse limbi slave. Pentru vocalism, asimilarea este ușor de admis, iar pentru înțeles, cf. boscorodi.