cimpire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cimpi] 1 (D. oameni și animale) Ghemuire. 2 Așezare pe vine. 3 Așezare turcește. 4 (Pex; d. animale) Pitulare.

cimpì v. Mold. a se ghemui, a se stârci. [Cf. ciump].

cimpésc (Ban.) și (est) cinchésc și chincésc (mă) v. refl. (vsl. čempiti, pol. czupić, id. V. ocimpesc). Mă pitulez, mă stîrcesc, mă ghemuĭesc, mă pun pe vine: se cinchiră la pămînt (Sadov. VR. 1911, 3, 331). – Și cĭunchesc și înc-; și chicesc (Lung. Univ. 16 Dec. 1929, 3, 8). V. cĭucesc 1.

cimpi (-pesc, -it), vb. – A se ghemui, a se încolăci. – Var. cinchi, chi(u)nci, ciumpi. Sl. *čępiti (Cihac, II, 52; Byhan 308); cf. pol. czupić. Cf. ciumpi.

cimpi, cimpesc, vb. IV refl. (pop.; despre oameni și animale) a se strânge ghemuindu-se, a se chirci, a se stârci, a se ghemui.