cice sf [At: CV, 1950, nr. 3, 56 / Pl: cici / E: nct] (Reg) 1 Colind. 2 Sorcovă.

‡ CICE(A) = ACICE(A).

cíce și cícea, V. acice.

acíce și acícea adv. (lat. eccu-hicce. V. coace). Vechi. Aci. – Și cice, cicea (care provine din de aice devenit decice și despărțit apoĭ în de cice).

cic, a cice, V. zic.

zic, zis, a zíce v. tr. (lat. dico, dicere, it. di[ce]re, fr. dire, sp. decir. – Ziseĭ; zi! nu zice!). Exprim pin ajutoru vorbeĭ saŭ pin scris, spun, vorbesc, grăĭesc, cuvîntez, rostesc: eŭ zic, cartea zice, Romaniĭ ziceaŭ (fals spuneaŭ!) Kikero nu Cicero. Ordonez, consiliez: le-am zis să plece. Cred, gîndesc: nu știŭ ce să zic. Cînt: zic un cîntec din gură, din fluĭer. Celebrez, oficiez: zic liturghia. Zi-ĭ „prost” și pace! consideră-l prost, și gata (și dă-ĭ pace, și lasă-l în pace)! Ĭ-a zis „prost”, l-a calificat de prost. Bine zicĭ! adevărat! a-ĭ dreptate! Inima-mĭ zice, inima-mĭ spune, îmĭ prevestește, presimt. – În Ps. S. și azĭ în Maram. a gice și (136, 11) a cice.