chișer sn [At: I. CR. VIII, 89 / Pl: ~e / E: ns cf mg kisémi] (Reg) 1 Parte a plugului. 2 Cerc de nuiele împletite, care se pune la capătul osiei, între leucă și căpățână spre a împiedica roaderea lor. 3 Lanț cu care se leagă lemnele când aduc târâșuri de pe coastă. 4 Lanț de fier cu care se leagă tânjala de jug. 5 Lanț cu care se împiedică sania la tălpici, când coboară. 6 Bucată de lemn de care sunt legate șleaurile calului. 7 Brățară formată dintr-o împletitură de nuiele, cu care se prinde capul porții de stâlpul ei.

CHIȘER, CHIȘĂR sbst. Olten. 1 Împletitură de teiu sau de viță cu care se leagă poarta de stîlpi ca să nu se poată deschide ¶ 2 Proțap.

CHIȘĂR 👉 CHIȘER.

chișer (-re), s. n. – Inel, fretă, brățară de întărire. Origine obscură; pare a fi în legătură cu mag. kisérni „a însoți” (DAR).

chișer, chișeri s. m. hoț de buzunare.

CHIȘER s. v. potâng.

chișer s. v. POTÎNG.