chelnă¹ sf [At: (a. 1806) URICARIUL X, 214/24 / V: (Reg) cel~, chil~ / Pl: ~ne / E: pn kielnia] 1 (Mol) Parte a căruței. 2 Lădiță pe care șade cel care mână caii, și în care se păstrează diferite obiecte mici, merinde. 3 (Pex) Chichița trăsurii, de sub capra vizitiului. 4 (Pan) Partea dinainte sau mai ales dinapoi adăugată la coșul căruței. 5 (Trs; pan) Parte a șurii în care se pune fân sau secară neîmblătită. 6 (Trs) Ferdela șurii. 7 Despărțitură într-un lădoi de bucate. 8 (înv) Despărțitură într-un portofel.

❍ CHELNĂ, CHILNĂ (pl. -ne) sf. Mold. Bucov. Codîrlă (Ia car): A luat făina în poala măntalei Și a turnat-o în chelna harabalei (MAR.); caii... trăgeau lacom firele de fîn din chilnele căruțelor (GRIG.) [rut. kelńa].

chelnă (chilnă) f. Mold. codârla sau fundul carului: a început a cotrobăi prin chilna căruței CR. [Pol. KIELNIA].

chélnă și chílnă f., pl. e (rut. kélnĕa, pol. kielnia, ceh. kelna, d. germ. kelle, cancĭog, chelnă). Lada din partea anterioară a căruțeĭ, în care-s diferite unelte și servește și drept scaun: cărăușu e așezat turcește în chilnă (Sov. 135). Încăperea căruțeĭ orĭ caruluĭ (și decĭ și partea din apoĭ, codirla, corlata). V. chichiță.

celnă sf vz chelnă

chilnă sf vz chelnă

CHILNĂ 👉 CHELNĂ.

chilnă f. V. chelnă.

chílnă, V. chelnă.

CHELNĂ s. v. chichiță, codârlă, fund.

chelnă s. v. CHICHIȚĂ. CODÎRLĂ. FUND.