4 definiții pentru cărătoare (butoi)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 309 / Pl: ~i, ~oare / E: căra + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care cară ceva. 3 sm (Spc) Hamal. 4-5 smf, a (înv) (Persoană) care cară cerealele netreierate (în clăi). 6 sf (Pop) Femeie care cară apa pentru mort. 7 sn Butoi în care se pun prune pentru zdrobit Si: (înv) zăcătoar. 8 sn Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie. 9 sf Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărătoáre2 (butoi) (pop.) s. f., g.-d. art. cărătórii; pl. cărătóri

cărătoáre (butoi) s. f., g.-d. art. cărătórii; pl. cărătóri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cărătoare, cărătóri, s.f. (reg.) butoi folosit la căratul strugurilor strosiți de la vie; pritoacă.

Intrare: cărătoare (butoi)
cărătoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărătoare
  • cărătoarea
plural
  • cărători
  • cărătorile
genitiv-dativ singular
  • cărători
  • cărătorii
plural
  • cărători
  • cărătorilor
vocativ singular
plural

cărătoare (butoi)

  • 1. Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.
    surse: MDA2

etimologie:

  • căra + sufix -ător.
    surse: MDA2