5 definiții pentru căcat (fleac)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căcat sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați / E: căca] 1 Materii fecale Si: (înv) căcârnat, excrement, scârnă. 2 Lucru de nimic Si: (pfm) căcătuț, căcățel. 3-4 (Îs) ~ cu ochi Om (mai ales copil) de nimic. 5 (Îe) A mânca ~ A minți.

CĂCÁT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca.

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!

Intrare: căcat (fleac)
căcat2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căcat
  • căcatul
  • căcatu‑
plural
  • căcaturi
  • căcaturile
genitiv-dativ singular
  • căcat
  • căcatului
plural
  • căcaturi
  • căcaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căcat (fleac)

  • 1. popular Lucru de nimic; fleacuri.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi căca
    surse: DEX '09