băhanie sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ii / E: ctî bigidanie + dihanie] (Rar) Monstru.

BĂHANIE, BÎHANIE sf. Ființă urîtă, pocită, sluțenie, în spec. epitet al Țiganilor sau Țigăncilor (👉 BAHNIȚĂ): o primi și p’astâ ~ urîtă și ascultă într’o doară tot ce blogodorea ea (POP.).

băhanie f. pocitură; o băhanie de țigancă. [Formă redusă din bidihanie].

băhánie f. (cp. cu bîhă și bahniță). Vest. Bahniță, femeĭe urîtă.