7 definiții pentru bursă (anat.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bursă1 s.f. 1 (și bursă de studii) Alocație bănească (lunară) sau întreținere gratuită acordată de stat, de o instituție etc. elevilor, studenților pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere în timpul studiilor sau unor cercetători, specialiști, cadre didactice, pentru specializare, perfecționare etc.; stipendiu. ◊ Bursă de merit v. merit. 2 (anat.) Formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vîscos, care învelește testiculele. ◊ Bursă seroasă = membrană din țesut conjunctiv care delimitează o cavitate închisă și al cărei rol este facilitarea mișcărilor organelor la care este anexată. • pl. -e. /<fr. bourse; cf. lat. bursa, -ae, gr. βύρσα „burduf”.

bursă2 s.f. (fin.) 1 Instituție specifică economiei de piață, unde se negociază în mod public, pe baza cererii și ofertei, acțiuni, hîrtii de valoare, valută (bursă de valori), unde se desfășoară tranzacții de mărfuri, valori mobiliare (bursă de mărfuri), unde se efectuează operațiuni legate de comerțul internațional etc. ◊ Expr. A juca la bursă = a cumpăra și a vinde efecte de bursă, cu scopul de a realiza un venit ca urmare a urcării sau scăderii prețului lor; a specula valori cotate la bursă. ♦ Sediul acestei instituții; locul în care au loc tranzacțiile bursiere. 2 Bursa muncii = instituție care înregistrează cererile de lucru și mijlocește angajările. Bursa neagră = comerț clandestin. • pl. -e. /<fr. bourse, germ. Börse; cf. nm. pr. Van der Burse, familie în a cărei casă se adunau negustorii venețieni la Bruges, în sec. 16.

BURSĂ1 s.f. I. Ajutor bănesc acordat de stat, de o instituție, de o persoană particulară etc. unui elev sau unui student pentru a se întreține în timpul studiilor. II. (Med.) Formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vîscos. ◊ Bursă seroasă = pungă, conținînd sinovie, care se formează în apropierea articulațiilor. [Pl. -se. / < fr. bourse, cf. lat. bursa, gr. byrsa – sac].

BURSĂ1 s. f. 1. alocație bănească sau întreținere gratuită acordată de stat, de o instituție etc. elevilor, studenților merituoși în timpul școlarizării. 2. formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos. ♦ ~ seroasă = pungă conținând sinovie, în apropierea articulațiilor. (< fr. bourse)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bursă s. f., g.-d. art. bursei; pl. burse

bursă s. f., g.-d. art. bursei; pl. burse

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BÚRSĂ3 (< fr.) s. f. (ANAT.) Ansamblul învelișului testiculelor. ♦ B. sinovială (seroasă) = formațiune anatomică în formă de sac, plină cu lichid vîscos, înterpusă între două suprafețe, cu rol de a facilita alunecarea acestora, una pe cealaltă (ex. b. seroase anexate mușchilor și tendoanelor, plasate, în special, în zona articulațiilor).

Intrare: bursă (anat.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bursă
  • bursa
plural
  • burse
  • bursele
genitiv-dativ singular
  • burse
  • bursei
plural
  • burse
  • burselor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bursă, bursesubstantiv feminin

  • 1. Formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos. DN
    • 1.1. Bursă seroasă = pungă, conținând sinovie, care se formează în apropierea articulațiilor. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.