buric sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat. ◊ Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. * ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. * A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană. * Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus

buric s. n., pl. burice

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

BURIC s. v. centru, miez, mijloc.

buric (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).

HYDROCOTYLE L., HIDROCOTILE, fam. Umbelliferae. Gen originar de pe tot globul, Cca 60 specii, erbacee, anuale sau perene. Tulpină filiformă, tîrîtoare sau erectă. Frunze rotunde cu stipele pergamentoase. Flori mici, hermafrodite, dispuse 3-5 în mici umbele capitate, sepale caduce, petale cu vîrf drept. Fruct comprimat lateral, cu 5 coaste.